De ce să NU-ți iubeşti aproapele

Fac dintru început precizarea că titlul este greșit formulat.
Greşit, dar intenționat.
Pentru că iubirea oarbă este sau poate fi periculoasă – autodistructivă, dar dăunătoare şi altora.

Autodistructivă deoarece poți iubi pe cineva care face tot posibilul să te distrugă sau, în general, să-ți facă rău.
Dăunătoare altora deoarece tolerarea Răului nu face decât să-i sporească puterea – atât extensiv (pe orizontală, ca şi număr de indivizi orientați negativ) cât şi intensiv (pe verticală, adică în intensitate).

Față de bolnav manifeşti iubire, dar, atenție, nu iubeşti boala sa, ci ființa acestuia. Şi lupți împotriva bolii, pentru a-l face din nou sănătos. (Şi este binecunoscut faptul că nu-l poți trata „cu forța”, că vindecarea depinde de el.)

La fel, nu iubeşti viciile, ci, eventual, persoana care le-a ales, conştient sau nu. Şi încerci să o ajuți să înțeleagă faptul că e necesar, spre binele său, să renunțe la vicii, în favoarea virtuților.

Observăm aşadar că Iubirea nu se rezumă la o simplă emoție, nici măcar la empatie pentru alte ființe, ci include, neapărat, acțiune, implicare efectivă.

Degeaba te pretinzi „iubitor de animale” dacă te limitezi la a da like sau share pe Facebook la poze cu animăluțe drăguțe. Iubitor de animale eşti când adopți un animal (şi nu pentru „rasa” acestuia; pentru că-ți place că e „pe alb”, de parcă ar fi un obiect; pentru a impresiona sau sensibiliza pe alții, or din alte asemenea motive egoiste) şi ai grijă de el.

S-a spus că „Cel care iubeşte un singur om iubeşte infinit mai mult decât cel care iubeşte pe toată lumea.
Iată aşadar că iubirea autentică, reală, este specifică.
Adică se adresează unui anumit individ, în parte.
Iar pentru ca iubirea să fie specifică, axată pe individul iubit, este necesar să-l cunoşti, să încerci să-l înțelegi, să te apropii de sufletul său..

Altfel, „iubirea pentru toată lumea” nu este decât o vorbă goală, o afirmație fără acoperire, o tentativă de „pace cu toată lumea”, în vederea evitării conflictelor sau discuțiilor de orice fel, o încercare de manipulare, şamd.

Există oameni fundamental răi, plini de venin.
Desigur, „pacifiştii” vor încerca să-i scuze, căutând cauzele în educația primită (în copilărie), în abuzurile la care au fost expuşi cândva, astfel că violența lor ar putea fi văzută drept o formă de autoapărare.

Toleranța cre(ş)tină a eliminat „legea talionului”, compensarea echilibrată a unui rău înfăptuit printr-o pedeapsă echitabilă, aşa încât pedepsele pentru infracțiuni se rezumă, în prezent, la simpla „privare de libertate”..

Fapt care încurajează infractorii să-şi continue fărădelegile.

Ura nu va dispărea niciodată prin ură, ci prin iubire.„, spune Buddha.
Desigur, însă, cum explicam mai devreme, nu urăşti individul, ci fapta rea, răutatea acestuia.

Şi e de dorit să avem o lume plină de cât mai mulți oameni buni. Încurajându-i pe cei care sunt deja, şi transformându-i pe cei care încă nu-s.

Marea majoritate sunt, în realitate, indiferenți.
Agățându-se de câteva repere relativ fixe, stabile – familie, loc de muncă, prieteni – se închid în propriile lumi, în „zona de confort” care le conferă sentimentul de siguranță. Şi nu-i mai interesează nimic din ce se întâmplă în rest, mai aproape sau mai departe de ograda proprie..

În iad vor ajunge nu doar oamenii răi, ci şi cei care au avut ocazia să facă un bine, dar nu l-au făcut.

Nu există scuze pentru neimplicare.
Degeaba prosperi, dacă te afli la bordul unui vapor care se îndreaptă spre dezastru.
A nu-ți păsa, decât de tine sau, cel mult, de câțiva apropiați, este chiar o dovadă de răutate.

Viața în general, şi noile condiții sociale, ne determină pe fiecare în parte să ieşim din „cochiliile” în care ne-am închis, şi să luăm atitudine.

Să acționăm. Şi nu oricum, ci cu înțelepciune.

Condamni, declarativ, corupția, dar, prin fapte, o susții.
Ştii că cerşetoria nu se poate remedia prin a le da bani cerșetorilor, dar continui să le dai.
Condamni terorismul, dar terorizezi pe cei pe care-i consideri mai slabi decât tine.

Sau asişti, ca un spectator plictisit, la spectacolul oferit de ceilalți, care acționează – doar că, aici nu e vorba de un joc, ci e realitate. O realitate din care faci şi tu parte, fie că vrei sau nu.

Ce te faci însă, când „aproapele” rău este conştient de răutatea sa, ba chiar se mândreşte cu ea, socotind-o un semn al puterii sale ?
Cel mai bine este să te distanțezi.
Să-l laşi să-şi dea seama singur că se află în eroare.
Să-i acorzi ocazia de a se izbi de consecințele faptelor sale negative, distructive.
Ba chiar, să-l laşi să moară.

Indiferent că-ți este mamă, tată, frate, soră, prieten, iubit.

Răul trebuie să dispară de la rădăcină. Iar „rădăcina” e alegerea individului de a se orienta spre Rău, sub oricare din formele acestuia.

A-i oferi iubire unui asemenea om nu face decât să-l înverşuneze, să-l motiveze să-şi justifice (fața de sine, față de tine) emoțiile, gândurile şi faptele, să-şi amplifice veninul pe care-l poartă în suflet.

A căuta partea bună în fiecare” este o strategie adesea folosită de manipulatori, pentru a distrage atenția de la consecințele dezastruoase, mai ales pe termen lung, ale acțiunilor lor.

Nu te lăsa indus în eroare.
Fiecare om este responsabil pentru ceea ce alege.
Iubeşte şi trăieşte în mod înțelept, conştient, şi în cunoştință de cauză.

Ai grijă la cei pe care-i primeşti lângă tine, selectează-i doar pe cei de calitate, iar de la restul, limitează -te doar la a învăța, prin contraexemplu („aşa nu”).

Cunoaşte-ți prietenii şi duşmanii deopotrivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *