Idealizarea în relațiile de cuplu

Așa cum foarte frumos prezintã Alain de Botton în ESEURI DE ÎNDRÃGOSTIT (pe care dealtfel o recomandãm cu plãcere, îndeosebi celor mai „raționali” din fire, mai înclinați spre filosofie), Idealizarea este un proces care apare în relațiile de cuplu, de obicei imediat dupã îndrãgostire, sau pe parcursul ei.

Idealizarea constã în proiectarea imaginii mentale pe care o avem despre „partenerul ideal”, asupra bietului (viitor) partener real. De la acesta ne așteptãm sã întruchipeze rãspunsul la toate întrebãrile noastre de pânã atunci, soluția tuturor problemelor trecute, prezente, sau viitoare, perfecțiunea ființei umane, suma tuturor calitãților omenești posibile și absența niciunui defect.

Practic, ceea ce se petrece este cã suntem „orbiți” într-atât de mult de „ceea ce visam”, încât suntem incapabili de a descoperi pe „celãlalt” exact așa cum este el, atât cu calitãțile, cât și cu defectele lui.

Apropo de defecte. Este generalã afirmația „Iubește-mã așa cum sunt!”. De acord, o abordare realistã pleacã întotdeauna de la acceptarea realitãții lucrurilor. Este primul pas. Dar, dacã se dorește evoluția – atât individualã, cât și relaționalã, e nevoie de motivare pentru dezvoltare, care presupune o transformare pozitivã continuã. Iar aceasta la rândul ei obligã la o autoperfecționare permanentă și susținutã.

Revenind la tema idealizãrii, soluția este, prin urmare, calmarea propriei minți exacerbate, a imaginației bolnãvicioase, a dorinței nebune care-și cere hrana. E nevoie așadar de o imensã luciditate. Asta nu înseamnã cã trebuie sã devenim reci, insensibili. Chiar dimpotrivã.

Dar sã ascultãm mai atent ceea ce spune partenerul. FÃRÃ a interpreta în nici un fel.
Sã-l privim cu atenție, nu ca pe un cobai într-un laborator de cercetare științificã, ci ca pe un bun prieten pe care l-am reîntâlnit dupã mulți ani.
Sã încercãm sã nu tragem concluzii pripite, și, foarte important, sã nu ne grãbim sã etichetãm.
Sã-l ducem pe partener în locuri diverse, sã-l punem în ipostaze diferite, pentru a vedea cum se comportã. Deoarece comportamentul este fundamentul vieții practice, cotidiene. Nu gândirea, nu simțirea – care sunt doar primii pași, sau mai precis doar „imboldul” mersului.

Aceastã cunoaștere trebuie folositã spre a-l înțelege mai bine pe celãlalt, spre a-i comunica mai bine, mai eficace. Iar nu spre a-l manipula, ulterior, într-un joc de putere. Cãci atunci nu se mai cheamã dragoste, ci strategie egoistã.

Foarte mulți pun preț pe compatibilitate.
Noi însã considerãm cã, dupã testarea compatibilitãții, cea mai importantã este compatibilizarea. În timp ce prima este o stare, a doua este un proces.
Concret, cei doi își „împrumutã” caracteristici specifice, obiceiuri specifice, etc, sau își formeazã altele noi, toate astea având drept scop o cât mai bunã inter-relaționare, așa-zisa „sudare prin completare” a cuplului.

Ceea ce se întâmplã pe parcurs este însã o altã poveste, noi sperãm cã una fericitã 🙂 , aici am atras atenția doar asupra importanței realismului în relația de dragoste.
Așa încât, ulterior, peste ani, cei doi sã facã dragoste, nu urã.

Închidem cu un citat minunat, care sintetizeazã tot ce am susținut pânã aici :

„Cãci nu trebuie sã întâlnim omul la primul, ci la al șaptelea etaj al inimii, cugetului, și sufletului sãu.”
CITADELA – Antoine de Saint-Exupery.

Mult succes în toate relațiile voastre, în primul rând în cele cu propria ființã, deoarece „Este o nebunie sã pierzi înãuntru, pentru a câștiga în afarã.”
Și de asemenea, aveți grijã, cãci „Nu trebuie sã te pierzi pe tine însuți, în iubirea pentru celãlalt.”
(Ambele citate sunt din filmul WHAT DREAMS MAY COME).

Sã iubiți și sã fiți iubiți!
________________________
3DS ▲

Jully Cornea – beauty specialist

10314589_536137713232654_2487085071612019035_n1. Descrie-te te rog în câteva cuvinte.
Orgolioasă, ambițioasă, și cam atât..

2. Ce înseamnă succesul, pentru tine?
Nu știu, nu consider că am atins pragul succesului..
Cred că e un mit, nu cred în succes.

– Dar în ce crezi cel mai mult ?
Răspuns : În Legea Compensației : ce oferi, aia primești.

3. Cum reușești să menții echilibrul între muncă și familie?
Mă chinui. Încerc să fac o balanță, nu reușesc tot timpul.
Aș minți dacă aș spune că reușesc tot timpul.

4. Ce sfaturi le-ai da tinerilor de astăzi?
Să muncească mult, pentru că munca ne înnobilează, să investească în ei,
pentru că investiția în noi este ca un aur pe care nimeni niciodată nu ni-l poate lua,
și să facă ce le place.
De aici pleacă totul. Astfel, lucrezi la o capacitate mult mai mare, altfel stagnezi, nu evoluezi,
tot timpul ți-e gândul în altă parte.
Dacă eu sunt aici, mă dedic în totalitate omului din fața mea, nu mă mai gândesc la soț, la copil.
Dacă sunt acasă, sunt acasă, nu mă afectează lucrul, acord importanță familiei,
nu discut lucruri de la salon..
Dacă aș face altfel ar fi un haos.

5. Cum ți-ar plăcea să arate lumea de mâine?
Mai bună.

Sunt foarte dezamăgită de oameni,
și cred că dacă am faci toți un pas pentru a fi mai buni,
ne-ar fi mai bine tuturor.

6.  Aduc banii fericirea?
Nu, niciodată. Fericirea mi se pare că stă în lucruri așa de mărunte,
n-are nici o treabă.

În viața mea, banii n-au avut nici o legătură cu fericirea.

7. Ce înseamnă pentru tine o femeie frumoasă?
Lucrând doar cu femei, de multe ori m-am contrazis,
eu văd frumusețea ca o stare de spirit, o emani, o simți, o trăiești.
Pur și simplu am cunoscut femei care o emană prin toți porii.
Nu aveau cele mai frumoase trăsături, nu aveau 90-60-90,
dar aveau încrederea asta.
– O atitudine, nu?
Răspuns: Nu știu dacă frumusețea constă în atitudine,
că atitudinea poate fi și forțată, emanăm lucrul ăsta, important e să fim împăcate cu noi.
Dacă eu sunt împăcată cu mine, așa cum sunt, înseamnă că mă văd și frumoasă, și automat se transmite în afară.

8. Ce detești cel mai mult la oameni?
Perversitatea.
Eu fiind ardeleancă, sunt o fire foarte deschisă, și spun lucrurilor pe nume.
Dacă eu n-aș fi corectă cu tine, ar fi logic să nu fii nici tu cu mine.
De multe ori am oferit totul, și am avut de pierdut.
Dar au fost și oameni, foarte puțini, care au meritat totul.

9. Ce-ți place cel mai mult la oameni?
Cred că bunătatea, asta mă atrage cel mai mult, și inteligența.
Să am ce să vorbesc, și lucrurile pe care le-au făcut în viață,
realizările, dar nu în sens financiar.
Cum au fost, de unde au plecat, unde au ajuns, evoluția lor.
Când îmi fac o părere despre un om, analizez lucrurile astea,
nu ceea ce îmi spun alții.
Îmi place să cunosc un om și peste un an să-l văd la alt nivel.

10. Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Păi, dimineața mă trezesc devreme, duc fetița la creșă, vin la salon, beau cafeaua aici,
și cunosc multă lume. Intru în contact cu foarte multe femei,
aș putea scrie o carte..
Am învățat, pe parcurs, că sinceritatea nu e apreciată.
Am observat că cel puțin aici în Moldova, oamenilor le place să le spui ce vor ei să audă, niciodată adevărul.
Iar eu, fiind un om atât de deschis, am avut foarte mult de pierdut.
Până am învățat să spun exact ceea ce aveam de zis, dar în alt mod.
Până nu am învățat lucrul ăsta am stagnat, ca și om, ca și nivel..
Am investit în mine, și cred că acum am capacitatea de a mă exprima într-un mod mult mai plăcut,
dar a spune exact ceea ce gândesc, pentru că nu mă abat de la principiile mele.

Facebook: https://www.facebook.com/coafor.jully

Despre Fericire

FB_IMG_1463517520506DESPRE FERICIRE

Pretutindeni, în toate mediile, oamenii au devenit, mai ales în ultimii ani, obsedați de ideea căutării şi găsirii fericirii.

S-au scris mii de cărți şi articole, s-au turnat filme artistice şi documentare, s-au creat site-uri, pagini de facebook, forumuri online şi offline, toate acestea pentru a ne converti, pe toți la Sfânta Fericire.

Dar ce e, de fapt, Fericirea ? Să o scriem oare cu literă mică, fiind un obiect obişnuit ? Sau cu majusculă, în semn de respect, aşa cum scriem „Dumnezeu”, „Înțelepciune”, etc ? Răspunsul la întrebarea aceasta ne duce direct în miezul problemei : Fericirea este esența fericirilor, mari şi mici, individuale şi colective, fie că durează o clipă, sau o viață întreagă.

Anatole France povestește despre un om care a avut „privilegiul” să elimine din viața sa momentele de tristețe, plictiseală, etc, şi să le păstreze doar pe cele fericite. Astfel, din copilărie a păstrat doar pauzele de la scoală, din tinerețe – doar pe cele când şi-a luat diploma de la facultate, sau când soția i-a născut primul copil. De când era adult – când era avansat, la locul de muncă, şi mai apoi, timpul petrecut cu nepoții. În total, omul a trăit… trei zile !

Asta vrea să spună că nu putem duce o viață cu adevărat fericită, este tristețea cealaltă față a monedei ?!..

Depinde. Revenind la distincția între Fericire şi fericire, există atâtea definiții câți oameni le concep, conştient sau subconştient.

Unii, mai masochişti de fel, nu pot concepe cerul perfect senin – undeva, cumva, trebuie să existe un nor. Dacă nu e, îl inventează. Pentru ei, nu există fericire absolută, în schimb există un mare zbucium interior, sufletesc, o dualitate care îi macină în permanență, o menghină care îi strânge încet dar sigur.

Alții, mai pragmatici, se orientează spre anumite aspecte ale vieții cotidiene, şi pun semnul egal între Fericire şi una sau mai multe dintre următoarele: pace sufletească sau/şi socială, prosperitate (eventual chiar clar : „bani”), recunoaştere socială sau/şi profesională, sau diverse vicii şi delicii, „că doar viața e scurtă şi trebuie să te simți bine, să fii fericit.”

Dar este corect să confundăm Fericirea cu toate aceste succese sau plăceri ? Cât de mult depinde a fi fericit, de ceilalți ?

Aici, vrem să amintim un caz expus de Emile Durkheim în cartea sa, DESPRE SINUCIDERE. O tânără femeie, după ce a suferit o dezamăgire „din dragoste”, mai exact datorită diferenței enorme între ceea ce se astepta şi ceea ce a primit, s-a îmbolnăvit psihic şi a fost internată într-un ospiciu. Aici, şi-a construit, în imaginație, o lume paralelă, în care era căsatorită cu un tânăr ofițer, cu care avea împreună cinci copii. Ceea ce e surprinzător este remarca medicului care se ocupa de ea : „Dacă aş putea s-o vindec, n-aş face-o. E mai fericită aşa.”

Este tristă o asemenea perspectivă, deşi unii oameni (auto)considerați, cel puțin per ansamblu, „normali”, preferă să sufere cât mai puțin, eventual deloc, în lumea reală, şi să compenseze această suferință retrăgându-se în Ireal, în iluziile Virtualului, Imaginarului – şi asta sub diverse forme : Internet, Arte, Sport, şi alte asemenea pseudoactivități. „Pseudo” deoarece nu transformă Realitatea, ci o reproduc, o schițează, o maschează, asociază, analizează sau sintetizează, parodiază, etc. – tot atâtea forme şi strategii de evadare din lumea reală, din teribilul conflict interior, datorat neputinței de a se înțelege pe sine, sau a înțelege lumea exterioară, modalități de evitare a responsabilității pentru propria persoană şi mai ales pentru propriul destin.

„Urmează-ți pasiunea!”, strigă, de pe marginea terenului, „life coach”-ii, terapeuții de orice fel, îndrumătorii morali sau spirituali, scriitorii de literatură motivațională, şi alții. Dar este oare trăirea Pasiunii, ca pretext al Hedonismului, o garanție pentru adevărată Fericire ? Atunci, de ce toți aceşti actori, artişti, sportivi, oameni de afaceri, etc, nu sunt, cu adevarați fericiți, ba, unii, chiar trăiesc în stress, anxietate, sau alte tulburări psihologice, mai mult sau mai puțin exprimate (public), mai mult sau mai puțin grave şi evidente ?

Deoarece, cu toții, au o definiție incorectă asupra Fericirii.
Şi aici, punctăm un adevăr, anume că fiecare om care gândeşte este filosof. Şi îşi duce viața potrivit acestei filosofii de viață, de multe ori neconştientizată, contradictorie, nerealistă, incompletă, şamd.

Noi considerăm că adevărata Fericire înseamnă Entuziasm.
Etimologic, entuziasmul înseamnă „Dumnezeu înlăuntru”.
Ce este Dumnezeu altceva decât esența fiecărui lucru viu (deşi nu se rezumă la şi identifică cu acesta, ca în panteism), o „energie vitală”, de fapt însăşi Viața, aşa cum chiar şi Biblia o recunoaşte ?!… Prin urmare, a-l avea pe Dumnezeu în sufletul tău, adică a fi entuziasmat, înseamnă a te bucura de această prezență reală, şi când te bucuri de Esență, te poți bucura şi de Existență. Invers nu – copilul tău, de pildă, a luat o notă mare la şcoală, fapt care te bucură, dar nu te face fericit.

Cum ajungem aşadar la Fericire, despre care susținem că e reprezentată de Entuziasm ?
Prin Înțelepciune, care e „regina valorilor”.
Ce înseamnă înțelepciunea ?
Înțelegere – partea teoretică, şi Acțiune – partea practică.

Iată aşadar de ce nu toți cei (auto)declarați „fericiți” nu trăiesc, în realitate, această stare sufletească şi chiar spirituală. Deoarece, pentru ca Acțiunea să fie conformă cu Înțelegerea, e nevoie de… Etică.

Or, acesta este subiectul despre care se vorbeşte cel mai puțin, şi pe care, din păcate, „corectitudinea politică” l-a identificat cu termenul de „morală”. Care nu e decât interpretarea contextuală, interesată, relativă, a Eticii – care e universală, obiectivă, absolută, desprinsă din însăşi natura divină – din Conştiință.

Jocul vieții @ Cercul mincinoșilor

Un tânăr, lovit de necaz, s-a dus la o mănăstire, departe, și i-a spus unui bătrân înțelept:
– Viața m-a dezamăgit. Aș dori să ajung la lumina dumnezeiască, pentru a mă vindeca de suferință. Dar nu sunt în stare și o știu prea bine. N-am să pot petrece ani și ani în meditație, austeritate și învățătură. Este peste puterile mele. Nu se află oare o cale mai scurtă, pentru unul ca mine?
Învățătorul l-a întrebat:
– Te-ai concentrat vreodată în viața ta asupra unui lucru?
– M-am născut într-o familie bogată. N-a trebuit să muncesc niciodată. Ceea ce mi-a plăcut într-adevăr este jocul de șah. Îmi petreceam aproape tot timpul cu jocul acesta.
Învățătorul a chemat un călugăr. A fost adusă o tablă de șah și o sabie cu tăișul ascuțit, care stralucea în lumina soarelui. Învățătorul a așezat piesele pe tablă si i-a spus călugărului, arătându-i sabia:
– Mi-ai jurat credință și ascultare. A venit vremea să mi-o dovedești. Ai să joci o partidă de șah cu acest tânăr, iar dacă pierzi am să-ți retez capul cu această sabie. Dacă însă ai să câștigi, am să-i retez capul adversarului tău. Toată viața și-a închinat-o șahului și n-a făcut nimic altceva. Merită, așadar, să i se taie capul dacă pierde.
Cei doi jucători s-au uitat la învățător și au văzut ca nu glumea. Au început să joace. Din prima clipă, tânărul a simțit un firicel de sudoare curgându-i pe spinare, pentru că își pusese viața în joc.
Tabla de șah era lumea întreagă. Se făcuse una cu ea, era el însuși o tablă de șah. A făcut câteva mișcări mai proaste, apoi adversarul său, călugărul, a făcut o greșeală care a întors norocul de partea tânărului. Acesta a profitat și a atacat puternic. Pozițiile adversarului au slăbit și au început să fie chiar doborâte.
Tânărul și-a privit adversarul pe furiș, fără să ridice capul. A văzut un chip inteligent și sincer, destul de muncit. S-a gândit la propria-i viață, searbădă și neînsemnată. Și s-a simțit pe dată cuprins de milă.
A făcut o mișcare stângace,apoi încă una. Își distrugea singur pozițiile. Avea să piardă.
Atunci înțeleptul a răsturnat tabla de șah, iar piesele s-au risipit în toate părțile. Cei doi jucători l-au privit cu uimire.
– Nimeni n-a pierdut, nimeni n-a câștigat, a spus el. Nu va cădea nici un cap.
S-a intors apoi către tânăr și a grăit astfel:
– Este nevoie de două lucruri. Concentrare și milă. Iar tu le-ai invatat astăzi pe amândouă.

Despre Mitul Androginului

În Mitul Androginului,
FB_IMG_1457818110492

Platon spunea că, la început, 

bărbatul şi femeia alcătuiau o singură fiinţă:
cei doi erau „lipiţi” unul de spatele celuilalt,
astfel că androginul respectiv avea
patru mâini, patru picioare,
iar capul putea privi şi înainte, şi înapoi,
fără să se întoarcă.

Zeii deveniseră însă invidioşi pe aceasta,
datorită marii capacităţi de muncă,
a rezistenţei la eforturi îndelungate, etc.
Astfel că i-au cerut lui Zeus s-o distrugă.

Zeus a tăiat cu sabia fiinţa în două,
despărţind-o, iar de atunci se spune că
fiecare parte îşi caută jumătatea.

Soren Kierkegaard aminteşte acest mit în JURNALUL SEDUCĂTORULUI, iar Paulo Coelho în UNSPREZECE MINUTE, precizând că modul de recunoaştere a potrivirii între cei doi, de verificare a compatibilităţii, este printr-o îmbrăţişare, „iar noi numim îmbrăţişarea asta, sex”.

Totuşi, considerăm că ideea Androginului este de fapt un simbol.
Care semnifică nivelul de intimitate la care poate să ajungă, prin evoluţie (individuală şi de cuplu) cei doi îndrăgostiți.
Într-adevăr, realizările sunt direct proporţionale cu motivaţia, şi ce motivaţie este mai puternică decât Dragostea?!
Împreună, alături, suntem mai puternici decât zeii.

Delia Botea – salvator câini

FB_IMG_14621728720321. Spune-ne te rog despre tine pe scurt, cum te definești.
Răspuns : O activista care vrea sa schimbe lumea in bine. Sunt vegetariana pt ca iubesc animalele si nu sunt ipocrita ca sa aleg ce animale imi plac si pe care le mananc. Cred in egalitate intre sexe, oameni si cred ca scopul nostru in viata nu e doar de a exista ci de a produce o schimbare in bine in jurul nostru ajutand pe cei care nu se pot ajuta singuri.

2. De când pasiunea de a salva câinii comunitari ?
Răspuns : Iti vine sau nu sa crezi dar pana acum 4 ani imi era frică de caini in general. Nu conta marimea sau daca era agresiv sau nu, pur si simplu credeam ca orice caine vrea sa ma omoare si eram un disperată de frica atunci cand era un caine in preajma. Am avut un moment de depasire de frica atunci cand mi-am luat un labrador puiuț si am realizat ca frica mea de caini era nefondata si ca dintii lor nu sunt asa periculosi cum imi imaginam. Cand a murit am jurat ca in numele lui voi schimba ceva si ca voi ajuta pe altii sa nu mai sufere.

3. Când și cum ai ales vegetarianismul?
Răspuns : Sunt vegetariana de la 16ani. Am facut o toxi infectie alimentara de la carne si dupa un regim impus de medic am vazut ca exista viata dupa carne si am decis sa nu mai mananc. Acum dupa atata timp pot spune ca a fost una din cele mai bune decizii ale vieții mele. Dupa ce te lasi de carne de tot, realizezi ca esti mai unit cu natura si cu animalele si simti într-adevăr ca exista mai multe similitudini intre noi si animale. Cei care ii mănâncă nu isi pot lărgi sfera de înțelegere si constientizare. Cum poti sa te gandesti la viata unui miel cand tocmai il ai in stomac?

4. Cum ți-ar plăcea să fie oamenii ?
Răspuns : Vegerarieni, voluntari si in general mai ambitiosi si mai putin comozi.

5. Cum arată o zi „obișnuită” din viața ta ?
Răspuns : Dimineață energică, sport si mic dejun, muncă pt job si apoi muncă pt câini: dat de mancare, curat, facut tratamente. Daca sunt urgente ele trec pe primul loc inainte de toate. Sunt conectata pe fb si in mediul online non stop ca sa nu pierd ocazia sa vorbesc cu cineva care ar putea adopta.

6. Ce înseamnă pentru tine iubirea ?
Răspuns : Iubirea inseamna echilibru si fara echilibru nu face nimic trainic. Din iubire se nasc cele mai frumoase creații.

7. Dar dragostea ?
Răspuns : Dragostea te incearca de multe ori in viata si de multe ori ai senzația ca ai înțeles-o si ca o si împărtășești. Dragostea adevărată se simte dintotdeauna si pt totdeauna.

8. Cum reușești să înfrunți moartea câte unui animăluț drag ?
Răspuns : Sunt momente si momente. Momente cand spun ca asa a fost sa fie si momente cand ma apuca disperarea si mi se cutremura sufletul. Moartea nu e niciodata ușoară dar am invatat sa fac tot ce imi sta in putință ca sa il salvez și sa ma impac cu gândul ca de multe ori trebuie sa renunț la ei ca sa isi gaseasca pacea si liniștea. Am învățat sa ii pun pe ei pe primul loc si sentimentele mele pe al doilea.

9. Cum îi ajutăm pe ceilalți să devină mai buni, mai iubitori ?
Răspuns : Prin propriul exemplu si prin actiuni de voluntariat. Daca o sg persoana face voluntariat o data va mai face pt ca nu e nevoie de mai mult sa vezi ca in urma volunariatului facut de tine se schimba ceva.
Eu cred ca din educatie trebuie schimbate mentalitatile si cred ca scoala este locul de unde trebuie sa inceapa totul.

10. Cum crezi sau îți imaginezi că va arăta viitorul ?
Răspuns : Viitorul meu arata simplu : cainii mei fericiți alaturi de mine.

– Iar cel general, al lumii ?
Răspuns : Mai tehnologizat, mai ecologic, mai civilizat.

 

O ocazie specială

Prietenul meu deschise sertarul dulapului soției sale și scoase un mic pachet învelit în mătase.

– Acesta – spuse el – nu este un simplu pachet, este o piesă de lenjerie. Desfăcu pachetul și privi atent mătasea și dantela. L-am cumpărat când am fost pentru prima dată cu ea la New York, acum vreo 8 sau 9 ani, dar nu l-a folosit niciodată. Voia să-l păstreze pentru o ocazie specială. Ei bine, cred că acum e momentul potrivit. Se apropie de pat și puse pachetul alături de celelalte lucruri ce trebuia sa le trimită la pompele funebre. Soția lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:

să nu pastrezi nimic pentru o ocazie specială. Fiecare zi pe care o trăiești este o ocazie specială.

Mă gândesc mereu la cuvintele lui care mi-au schimbat viața.

Astăzi citesc mai mult ca înainte și fac mai puține treburi prin casă. Mă așez pe terasă si admir peisajul fără să mă sinchisesc de buruienile din grădină. Îmi petrec mai mult timp cu familia și cu prietenii și mai puțin cu lucrul.

Am înțeles că viața este un ansamblu de experiențe valoroase. De acum nu mai păstrez nimic. Dacă am chef, folosesc paharele de cristal în fiecare zi sau îmi pun haina nouă ca să ma duc la cumpărături. Nu mai păstrez cel mai bun parfum doar pentru sărbători ci îl folosesc de câte ori am chef. Expresiile de felul „într-o zi…” sau „într-una din zilele astea…”, le-am scos din vocabularul meu. Dacă anumite lucruri merită, atunci vreau să le văd, să le ascult și să le fac acum!

Prevenirea sau combaterea perfecționismului în relațiile de cuplu

Perfecționismul trebuie prevenit și combătut oriunde, dar mai ales în direcția parteneriatului de viață, unde acționează ca un acid care erodează relația, direct proporțional cu gradul de aciditate, distrugând-o uneori iremediabil, și producând o suferință pe măsura emoțiilor implicate.

Câtă vreme există motivație și dorință pentru Evoluție și, în general, dezvoltare pozitivă, indivizii caută mereu, prin eforturi individuale și comune, să perfecționeze diversele aspecte ale vieții practice, cotidiene.

Însă fiecare dintre ei trebuie să priceapă că perfecțiunea nu poate fi atinsă, ea este „o stea călăuzitoare” (CITADELA), o direcție înspre, o devenire, o transformare continuă, a răului în bine, a binelui în mai bine, a mai binelui în cel mai mare bine realizabil la acel moment.

Este nevoie așadar ca fiecare să renunțe la dorința ca totul să fie perfect, și să înțeleagă faptul că totul este perfectibil, datoria noastră fiind a îmbunătăți mereu lucrurile, începând de la cele dinlăuntrul nostru, și continuând cu cele din lumea așa-zis exterioară.

Celălalt greșește cu ceva ?
Îi comunicăm poziția noastră, îl ajutăm să înțeleagă problema, îl sprijinim în rezolvarea acesteia și în aplicarea soluțiilor potrivite.

Celălalt cade ?
Îl ridicăm rapid, îl îmbrățișăm și îl încurajăm să meargă în continuare, înainte.

Celălalt tinde să o ia pe alte cărări sau străzi ale vieții ?
Stăm de vorbă, întâi cu noi înșine, iar dacă drumul nu este comun, îi solicităm celuilat să aleagă dacă vrea cu adevărat să continue împreună cu și alături de noi, sau dacă alege o altă direcție. Apoi, dacă preferă a doua variantă, ne luăm rămas-bun, mulțumindu-i pentru compania de până atunci, și sperând într-o reîntâlnire, cândva, la o intersecție a căilor noastre.

Am întâlnit, la multe persoane singure, pentru care singurătatea a devenit un stil de viață (nu că le-ar lipsi un amant sau o amantă, prieteni, familie, ci tocmai un suflet-pereche, o relație de dragoste autentică, la care au îndrăznit cândva să viseze, dar la un moment dat fie au făcut un compromis, alegând o „singurătate în doi”, fie s-au refugiat în diverse activități, mai mult sau mai puțin etice, mai mult sau mai puțin (auto)distructive, etc), așadar la acest tip de persoane am întâlnit, pe lângă un negativism cronic, un perfecționism dus la extrem, o incapacitate de a asculta și pe celălalt, o încăpățânare și o inflexibilitate în a-și apăra punctul de vedere chiar și în cazul în care realitatea faptelor le contrazic acest punct de vedere, așadar în pofida absurdului și a inconsistenței cu lumea obiectivă.

Asta deoarece, în adâncul sufletului său, perfecționistul se crede, dacă nu perfect, atunci undeva pe-aproape.

Iată de ce susținem ca oricare demers să înceapă dinspre propriul suflet, prin autodescoperire și autoînțelegere, ceea ce duce automat la o imagine de sine realistă, nici sub-, nici supraapreciată.

În continuare, al doilea pas este o atitudine și o abordare corectă a celuilalt, evaluându-i mereu psihologia (nevoi, dorințe, aspirații, temeri, bucurii, traume, șamd) și filosofia (principii, reguli, limite, preferințe, șamd) specifice lui, neîncercând a le confunda cu ale noastre.

O relație este o construcție continuă, și partenerii sunt chemați să se implice fiecare cu ce este, știe, poate și vrea să investească. Motivația principală trebuie să fie dragostea, prin intermediul căreia devin mai puternici și individual, și împreună. Uneori, unul dintre cei doi obosește, și are nevoie de odihnă, astfel că celălalt trebuie să-l înțeleagă, să empatizeze cu starea lui, să-l lase să se refacă.

Perfecționistul nu este niciodată (pe deplin) mulțumit de starea lucrurilor dintr-un moment oarecare, mereu vrea mai bine de la orice și oricine. Prin urmare, sufletul său este permanent neliniștit, prins în capcana negativismului. Acordă-i liniștea de care are nevoie, îmbrățișează-l, dezvoltă-i capacitatea de a se bucura de Prezent, și de a trăi cât mai puțin, de preferabil deloc în trecut sau viitor.

Ariciul de mare

..Se spune că, odată, un bunic se plimba cu nepoțelul său, pe țărmul mării..
 
Adesea, bunicul se apleca și ridica câte un arici de mare din nisip, și îl arunca în mare..
 
La un moment dat, nepotul întreabă: 
„Bunicule, ce faci?” 
 
La care acesta îi răspunse: 
„Ei bine, băiete, acești arici de mare sunt niște organisme vii, 
și dacă nu îi arunci înapoi în apă, or să moară la soare..” 
 
Dupa un timp, nepotul replică: 
„Dar, bunicule..sunt cu miile! Ce contează că arunci câțiva?” 
 
Bunicul se aplecă, mai ridică un arici de mare și-l aruncă în apă, zicând: 
 
 
„PENTRU EL, CONTEAZĂ ENORM.” 
 
 
(din „Dincolo de vârf”, de Zig Ziglar)

Logica subiectivă

Exemple cât se poate de concrete și cotidiene :

– dacă ești în stânga, de ce nu ești în dreapta ?
– dacă ești în dreapta, de ce nu ești în stânga ?

– dacă ești sus, de ce nu ești jos ?
– dacă ești jos, de ce nu ești sus ?

– dacă, dintr-o listă de priorități, te ocupi de primele item-uri, ți se poate reproșa că cele din coada listei, deși „mărunțișuri”, „fac diferența”,
– dacă, în schimb, te ocupi de cele mai puțin importante, ți se reproșează că nu-ți faci timp de „pietrele mari”.

– dacă mergi, de ce nu stai, că „avem timp”
– dacă stai, de ce nu mergi, că „timpul trece”

– dacă muncești mult, ești workaholic
– dacă muncești puțin, ești leneș

– dacă cheltui puțin, ești zgârcit
– dacă cheltui mult, ești risipitor

– dacă vorbești, de ce nu asculți
– dacă asculți, de ce nu vorbești

Dacă logica obiectivă este un instrument pus în slujba unor subiecte impersonale, logica subiectivă, potrivit numelui, are în vedere a demonstra ceva împotriva celui înspre care este orientată, de regulă o preconcepție, o concluzie deja form(ula)tă.

”Our philosophy is excellence, not mediocrity.”